duminică, 12 noiembrie 2023

vineri, 24 iunie 2022

COPERTA CARTE Cod. 01 - Coperta carte, lucrata manual in stilul quilling

Coperta carte, lucrata manual in stilul quilling Carton imitatie piele 250g/m Dimensiuni: Inaltime: 20.5cm Latime 14cm Grosime cotor: 1.7cm Pret: 50 lei/buc Pentru comenzi mai mari, pretul se negociaza.

Revista LUCEAFARUL DIN VALE nr.3/2022

NICHITA – DE ZIUA POEZIEI Ecoul necuvintelor ajunge până astăzi, după reverberații adânci, pe un drum infinit, cu o discursivitate ireală și totodată promițătoare. Timpul prezent este o dovadă ca poetul trăiește în noi și prin noi. În demersul său poetic, Nichita Stănescu creează propria ordine, o investiție lingvistică ce avea să producă mutații în spiritul poeziei romanești, cu rezonanțe profunde în creația artistică a poeților contemporani, dând încă naștere la interpretări și la reflecții. Bogăția semanticii, sclipitoare prin limpezimea gândirii poetului, produce vibrații lăuntrice, în armonie nu numai cu starea lui sufletească ci și cu spiritul timpului, cu dimensiuni necunoscute ale spațiului prezent și viitor. Cu laserul sau lingvistic, poetul purifica vorbirea, spunerea poetică, separă esența din infinit. Purifică nu numai cuvântul ci și gândirea, printre stranietățile universului. La el, cuvântul e materializat și fluid, iar dacă nu-l găsește, îl creează. Da, coerență, intensitate, direcționalitate, puritate semantică a cuvântului, dând noi dimensiuni spiritului poeziei moderne. Comunicarea, pentru el, devine o provocare în ființarea efemeră, o trecere în acel dincolo, al eliberării inefabile din înlănțuirea destinului. În viziunea lui, cuvântul capătă semnificații surprinzătoare. Prin pâlnia cerului, prin filtrul gândirii, el creează cuvântul cu devenire antientropică. Poezia lui este act de cunoaștere și de revelație, o taină a sufletului, un zbor inedit. În aventura sa poetică, el vede poezia în acțiune. Limba se naște din nou, pentru el și pentru generațiile viitoare. El, inventatorul de cuvinte, le vede, le creează și stăpânește „hemografia” la perfecțiune. Ca un savant ce operează cu modele proprii, explorează câmpul cunoașterii și prin cuvânt descoperă noi frontiere ale sufletului uman. Cuvintele lui realizează spectacolul numit „viață”. Prin ordinea sa, cuvintele, poezia, capătă limpezime și esență. Cuvintele sunt ipostaze ale existenței, umbre ale structurii materiei înluminate, pentru că a scrie, e o stare de fericire pe care ți-o construiești, o aventură spirituală în care te simți vultur. În centrul lumii pulsează Poezia, iar cuvântul, acest vehicul estetic, înglobează în el materie și conștiință. Prin el, verbul „a fi” permite poeților să vorbească liber despre viitor. În viziunea sa, finalitatea scrisă a poeziei, superioară ideii de scris, rămân necuvintele, structuri verbale insolite, care produc perturbații semantice în ordinea lucrurilor, atracții sau respingeri, răsturnări sau înălțări. Asemenea unui inventator estetic, deschide calea celei de-a cincea stări de agregare a materiei. Cuvintele lui sunt configurate asemeni unui „loc geometric”. Energia semantică se eliberează prin găsirea unui echilibru între realitate și adevăr pe care doar el, poetul, îl vede și ni-l relevă: o plasmă spirituală, avidă și densă, ca o intersecție între concret și abstract, între prezent și absent, o stare în care cuvintele există latent și se trezesc. Acolo unde materia se metamorfozează în gând, se nasc cuvintele, pentru ca spiritul să cunoască existența misterului. Poetul privește în viitor, în infinitul mare, dar și în cel din noi, generând mutații esențiale în trăirile noastre. Și tocmai pentru că trăim vremuri în care verbul „a fi” se identifică tot mai mult cu „a comunica”, ecoul necuvintelor ajunge din lumea poeziei lui, până la noi. Rezonanța ne tulbură plăcut și ne invită la reflecții și la a căuta mereu altceva și asta pentru că ordinea pe care ne-o construim e o coerență bazată pe modele, simetrii, legi, sentimente, cuvinte și necuvinte. Comunicarea lingvistică a poetului este încă puternică și intră în rezonanță cu zone latente de spiritualitate, pe care le trezește. Nichita Stănescu, acest spirit solar al poeziei românești, deschide noi dimensiuni existențiale, pe care noi le trăim. Originalitatea expresiei impune un sistem poetic inedit. Aspiră să dea secundei eternitate, să oprească în loc starea de fericire. O stranietate vie și azi în poezie, o luptă cu el însuși, în care Cuvântul triumfă. AURELIA RÎNJEA

Revista LUCEAFARUL DIN VALE NR.2/ 2022

DRAGOBETE - sărbătoarea iubirii la români Îndrăgit de oamenii pe care i-a învățat să iubească, Dragobetele este sărbătorit și acum prin multe zone ale României. În magicul care plutește în aer, cu anotimpuri ursitoare, care i-au dăruit Tinerețea fără bătrânețe, cu prospețimea florilor, el cântă la fluier și acum prin poieni, pe plaiuri de țară, iubirea lui albă seducând fetele, cu chip când de om, când „Năvalnic” de floare, în umbra cerbului. Dragobete este și rămâne un leac pentru dragoste, magic vindecător de iubiri, cu chip de legendă. Dragobetele este considerat sărbătoarea dragostei la români, cu rădăcini adânci în tradiţiile dace. Dragobete, un personaj iubit din mitologia populară românească, fiu al Babei Dochia, ființă cu o parte îngerească, cu una pământească, este văzut drept zeul dragostei și al bunei dispoziții, protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet. O zi plină de veselie, pentru ca Dragobetele să-i facă pe iubiți să fie îndrăgostiți tot anul. Este o figură magică, pozitivă, simbol al primăverii. De ziua lui sărbătorim înnoirea firii și pregătirea acesteia pentru primăvară. O sărbătoare strâns legată de fertilitate, de renașterea și revigorarea naturii, dar și a omului, a vieții în creștere, odată cu trecerea la anotimpul de primăvară, când durata zilei crește față de noapte, zilele fiind mai însorite, care are loc în preajma echinocțiului de primăvară, pe 24 februarie. O nuntă a naturii în acord cu mișcarea astrelor, o retrezire la viață cu bucurie și speranță pentru băieți și fete. Sărbătoarea se mai numește și „Cap de primăvară”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Logodnicul pasărilor”, pentru că el oficiază nuntirea păsărilor în cer. Tradițional, de Dragobete, în unele zone, fetele și flăcăii, îmbrăcați de sărbătoare, se întâlnesc în fața bisericii, apoi pleacă să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară, pentru a le așeza la icoane sau a le folosi pentru farmece de dragoste. Expresia „Dragobetele sărută fetele!”, care s-a păstrat până azi, are rezonanțe profunde. Sărutul semnifică logodna celor doi, un legământ de dragoste pentru un an sau chiar pentru mai mult, fiind un prilej pentru a-și afișa sentimentele în fața sătenilor. Fetele mari încă mai strâng de cu seară ultimele urme de zăpadă, numită zăpada zânelor, care topită e folosită tot anul pentru înfrumusețare și pentru descântece de dragoste. În această zi, bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru a le merge bine în tot anul. E considerată o zi de sărbătoare în care nu se coase, nu se lucrează la câmp, dar se face curățenie generală în casă, oamenii se primenesc în haine curate, pentru a fi curați și a avea spor tot anul. În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete are simbolistica nopții de Bobotează, când fetele tinere, pun busuioc sfințit sub pernă, curioase să își afle ursitul, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată. Se crede că în această zi, păsările nemigratoare se adună în stoluri, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Cine sărbătorește această zi, va fi sănătos, va avea spor și va fi iubit tot anul! 24 februarie însemnă în viziune românului, sfârșitul sărbătorilor de iarnă și începutul primăverii și al anului agricol, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își caută cuiburi, participând și el la bucuria naturii. Cât de frumos este să ne păstrăm tradițiile noastre atât de curate și cu o simbolistică bogată, fără a le întina cu sărbători care nu ne aparțin. Merită să transmitem copiilor noștri aceste comori autentic românești, pentru ca spiritul românului să dăinuiască liber în marea orchestrație culturală a lumii. AURELIA RÎNJEA

FOKY- O IUBIRE CARMICĂ - Notă de lectură AURELIA RÎNJEA

IUBIND ȘI DĂRUIND Și de această dată, scriitoarea Kessy Ellys Nycollas ne face o frumoasă invitație la iubire, la a dărui din ceea ce ea însăși este, așternând cuvintele în pagină spre a-și găsi liniștea, povestind amintiri păstrate cu grijă în suflet, unde au prins rădăcini, iar acum se vor dăruite. Amintirile curg firesc, reînviate, în ciuda trecerii timpului, demonstrându-ne încă o dată ce frumoasă e iubirea aceea simplă și pură, care dăinuie! Copilăria marcată de boala mamei, pe care o descrie „suflet rănit, abandonat, trădat, nefericit”, abandonul tatălui la 2 ani și jumătate, bunica, apoi ea elevă, el soldat, viața cu misterele și surprizele ei, intrigi, prietenii adevărate sau false, anii de școală, căsătoria, toate devin lucruri pe care le păstrează în suflet și care „nu pot fi înlocuite cu nimic”. Concepția oamenilor de la țară despre căsătorie, cum că poți fi fericită doar în cazul acestei instituții, gura lumii care o speria, i-au marcat viața pe care continuu a încercat să o înțeleagă. În prima parte a cărții, întâlnim un dialog curat, ca și personajele: „Am vrut să te cunosc, îmi eşti dragă”! sau „Ne iubeam ca nebunii, ne iubeam ca în basmele cu feți frumoşi şi zâne”! Confesiuni profunde, care te acaparează, legate de „copilăria ei, de trăirile inocente”, sărutul amețitor al lui Foky… lupta sa lăuntrică, toate te conduc pe un drum imprevizibil, alături de autoare. Întâlnim povestioare cu tâlc pentru „găurile” rămase în suflet… sau învățăminte: „pentru a şterge greșelile vieții, nimeni nu a fost capabil să inventeze nimic”, fleșuri de viață, personaje frumos construite, dornice de o „poveste de iubire”, amintiri hazlii. Povestea te fură pe negândite și te transformi repede în personajul principal al cărții, care te trece prin stări antagonice, cu trăiri adânci, pe care încearcă să le înțeleagă. În ciuda a toate dezamăgirile, iubirea triumfă: „Te iubesc, pentru că printre toate iluziile false, mi-ai furișat în suflet și un adevăr, acela că fericirea nu este decât temporară și că indiferent cu cine încerci să fii fericit/ă... nu vei reuși deoarece (nu cunosc motivul) iubirea nu se înmulțește ci dispare!” Ce frumos ar fi să putem păstra mereu în suflet „doar partea cea mai frumoasă dintr-o poveste de iubire nebună!” Autoarea trăiește cu o inimă incompletă, cu bucăți din sufletul ei dăruite iubitului, pe care îl caută uneori printre frunze și cuvintele pe care i le scrie. „Sufletul mi l-ai luat cu tine, pentru că era deja amestecat atât de bine cu al tău, încât niciodată nu au mai putea fi separate”. Uneori, cum de altfel și recunoaște, ea iese în calea amintirilor și le dă ordin să fugă sau îi comandă minții să uite... Ea speră ca iubirea lor să se desăvârșească măcar în altă dimensiune: „cu speranța că acolo vom putea fi, pentru totdeauna, împreună… sper că ne vom căuta acolo sus și că vom fi veșnic doi îndrăgostiți fericiți”. Ea însăși este într-o continuă schimbare, se adaptează situațiilor, scrie la celălalt capăt al iubirii, care nu poate fi uitată. Ni se relevă matură și conștientă: „Ai plecat luând o parte din sufletul meu”… „Acum tot ce mi-a rămas este lucrul cu mine, în partea nevăzută a lucrurilor, acea parte interioară necunoscută lumii, dar în buna parte nici mie”. Terapia Tehnica ThetaHealing vine în întâmpinarea ei prin învățarea tehnicilor de vindecare și a înlocuirii programelor implementate în subconștient. Ne vorbește despre „alte arhetipuri care îți guvernează psihicul fără ca tu să realizezi acest lucru, poartă un dialog cu „un necunoscut spirit divin”…. definește sufletul, ca fiind „spațiul în care sălășluiește puterea noastră personală”. Dialogul cu Creatorul este firesc: „Mulțumesc neîncetat Atoatecreatorului, pentru răgazul acordat vieții de a putea experimenta libertatea spiritului și a sufletului, libertate către care ar fi bine să poată tinde fiecare femeie”. Încearcă să înțeleagă lecțiile pe care Dumnezeu i le-a așezat în cale, în care „Ceea ce nu înțeleg este legat de faptul că m-a îndepărtat doar fizic, în timp ce sufletul a rămas acolo”. Situată între suspans și certitudine, între real și imaginar: „TE-AM SUNAT ! Sau poate că nu!”, între hazardul exterior și liniștea interioară pe care o caută, trage concluzii tranșante și realiste: „Ca să înțelegem iubirea, avem un singur exemplu clar. Dumnezeu ne iubește pe toți, nu ne atinge, nu îl vedem, nu locuim împreună. Ne iubește și punct”… Ea crede că Dumnezeu alege și face oamenii să se întâlnească. Concepțiile proprii sunt bine conturate și argumentate: „fiecare persoană vine pe aceste pământ cu un bagaj de cunoștințe din viețile anterioare, cât și cu o zestre unică compusă din abilități, talente, înclinații, intuiție și instinct. Tot ce ne rămâne nouă, ca indivizi, este să ne dezvoltăm capacitatea de identificare a acestora, ca mai apoi, să le putem folosi în serviciile oferite oamenilor, că tu nu ești un obiect de vânzare și că ești o ființă de valoare”. Ne vorbește, despre faptul că „Greșim prea des!”, despre „colivia strâmtă în care, în mod inconștient, nea înghesuit regulile societății”, unde „Îngerii răului sunt printre noi, au același chip și înfățișare”. Declarații dezarmante… în fața cărora rămâi mut. Ne vorbește despre iubirea divină, despre sufletul pe care ar trebui să-l crezi când îți spune ceva, mintea fiind mereu cea vinovată. Recunoaște că a fugit din poveste înspăimântată și a ales iubirea pură, puternică, care să o stăpânească tot restul vieții. Printre orgolii și energii ale cuvintelor care nu mai puteau fi rostite, discerne calea, ascultându-și intuiția. Își pune întrebări profund existențiale: „Cine suntem? De unde venim? Unde ne îndreptăm? Întrebări la care poate că nu vom primi răspuns niciodată”. Încearcă să găsească sens pentru trăirile din viața ei: „Am curajul să cred că oricât de tare fugim, fugim degeaba și că oriunde am ajunge, Karma se ține scai de noi, ne va fi mereu pe urme și va avea grijă să ne amintească tot ceea ce am făcut în decursul anilor trecuți sau poate chiar și în alte vieți trăite anterior și să nu ne ierte de datorii, obligându-ne să le plătim într-o formă sau alta”… Trage concluzii pertinente: „Subconștientul nostru știe mai mult, dar ne fierbe sufletul până îl va purifica!” … „Instinctul vine dintr-o altă viață, o viață în care sufletele noaste s-au cunoscut și s-au iubit, iar povestea a rămas neconsumată. Suflete, din familia de suflete, care se caută necontenit, se recunosc atunci când ajung față în față, dar nu înțeleg ce se întâmplă”. Se simte liberă și înțeleaptă: „frica de responsabilități ne face să ne blocăm abilitățile și talentul”… „sunt atât de liberă, încât acționez bazată pe instinct și intuiție, pe ceea ce pot, știu și îmi doresc să fac, fără a fi îngrădită de nimeni. Mi-am descoperit puterea sufletului”… Un volum confesiv în care autoarea își dorește ca cititoarele să învețe din greșelile ei. „Talentele, valorile, visurile, ideile, puterea, timpul și plăcerile mele, NU SUNT DE VÂNZARE! Mai ales sufletul”. Te transpune în situații în care te regăsești: „fiecare dintre noi am vândut sau pierdut părticele de suflet”, la care eu adaug că nu oricine poate să-și recapete în întregime sufletul dăruit, furat sau pierdut, conștient sau nu, altora. O carte scrisă frumos în care psihologicul primează, presărată cu comparații surprinzătoare care emoționează: „Dragostea a căzut peste mine ca un fulger peste copac. Această experiență m-a smuls din rădăcini, dar mi-a mai rămas încă vlăstare verzi”; „mă simțeam ca o insectă atrasă de parfumul unei flori carnivore”; „este aşa cum stă ursul în hibernare”; „voi funcționa asemeni unei mașini cu frâna de mâna trasă”; „femeia este asemănătoare cu pisica. Are în ea nouă vieți, ba chiar 10 și jumătate” sau expresii din popor: „nu s-a găsit hoțul cu prostul” și construcții estetice deosebite: „simțeam că mă doare liniștea din jur”,… sau „Iubirea este lacrima care se prelinge printre versurile unei poezii în care îți descrii durerea și iubirea”. O scriere frumoasă, confesivă, plină de empatie și noimă, într-un stil propriu, care ți se așează în inimă, regăsindu-te ca și autoarea în căutările ei. O bucurie împărtășită într-un joc al mulțumirii și al recunoștinței. Cartea este o terapie pentru suflet, o pledoarie pentru iubirea adevărată, pentru libertatea femeii, a spiritului ei, toate sub binecuvântarea divină: „Iubirea transcende toate lucrurile cu care o confundăm, iar relațiile bazate pe iubire adevărată sunt foarte rare”. În „dragostea la prima vedere”, sufletele se recunosc și (re)trăiesc împreună experiențe deja cunoscute!.. „Iubirea este acceptare”… „Dragostea este indescifrabilă, greu de suportat, dar atât de frumoasă!... Puterea de a da libertatea sufletului iubit să își urmeze calea, este iubire”. O invitație la reflecții față de această lecție profundă și înaltă, pe care o avem de învățat în această viață. Ce frumos ar fi dacă am putea intra unul în viețile celuilalt, văzând divinul din el, o desăvârșire a unuia prin celălalt, o întrepătrundere de câmpuri, un transfer de înțelegere și de inspirație. Ființa divină din noi doar iubește. Să iubim și să dăruim! Să creștem raiul din sufletele noastre! Asta ne transmite autoarea cărții! Iubirea adevărată doar eliberează și oferă, nu pretinde nimic. Fericirea adevărată nu ține de ceva din afară, ci să fii fericit cu tine. Devino pace, ca să aduci pacea, devino iubire, ca să aduci iubirea, toate într-o armonie divină. „A iubi” înseamnă a elibera, a-l lăsa pe celălalt să fie liber, împreună înflorind în iubirea lui Dumnezeu față de noi. Încă o dată autoarea și-a dovedit înclinația ei artistică pentru stilul epic, așa cum am anticipat și am spus și cu alte ocazii. Mulțumim autoarei Kessy Ellys Nycollas, pentru acest minunat periplu spiritual, dorim viață lungă cărții prin cititorii ei și așteptăm cu interes următoarele apariții editoriale. AURELIA RÎNJEA

joi, 14 aprilie 2022

LUCEAFARUL DIN VALE NR. 1/2022 preț 20 lei, expedierea prin curier www.libraria-luceafarul.ro

EDITORIAL EMINESCU – DAR SFÂNT Eminescu este binecuvântarea dăruită de Dumnezeu poporului român. Poate într-o zi ne vom dezmetici și vom începe cu începutul, vom rescrie povestea acestui popor cu lumina Luceafărului nemuritor. Poate într-o zi, vom auzi cum plopii murmură smeriți, în plânset de doină, romanța acest neam, unde doar în limba ta poți să-ți spui dorul, bucuria și jalea, unde doar în graiul acesta vom nemuri ca popor. Atâta tristețe în suflete… Doar Eminescu ne-a mai rămas să adune în jurul Lui românii din lume, vitregiţi şi fără Ţară, în viscolul ce tot mai mult coboară-n noi. Încă mai vorbeşte generaţiilor viitoare, încă se mai roagă s-aprindă spiritul sădit în noi, Limba noastră dulce de nai, de rai, cu flori de tei prinse-n icoană, să renaştem prin El! Curg anotimpurile… vremurile sunt tremurânde peste codrii Vlăsiei, peste câmpia nelucrată sau dată la alții, peste bucăţile de Românie vândute și umilite. Doar El ne poate aduna în jurul Lui, sub Tricolorul ca o punte între Pământ şi Cer. Dumnezeu ni l-a trimis pe Eminescu, acest suflet călăuzitor, pentru a ne bucura și înveșnici, să ne binecuvânteze și să ne sfințească prin Poezia Lui, care ne curge prin vene, cu care ne legănăm copiii, ne mângâiem bătrânii, care ne înalță la cer cu fior și dor în suflet. Ni l-a dăruit pe Eminescu, scânteie din spiritul nostru, Luceafăr nemuritor, să vedem mai bine cât e de frumoasă Limba noastră îngerească, cu propria ei demnitate, încrustată adânc în sufletul românului, să dăinuiască peste vremuri, să știm unde suntem Acasă. Aud un suspin celest… Eminescu e mereu român printre noi, coborând din icoana neamului. Spirit pur şi înalt! Am vrea să mai întârzie printre noi! Plânge teiul de dor, se vaieră plopii, piatra şi naiul și Enescu, romanţa şi stelele-n cer și Doina ce buciumul o cântă cu jale. Se cutremură munţii și cerul deopotrivă, veșnicia îmbrăcată în tăceri ne este călăuză peste timpul nepereche. Noian de nelinişti şi dureri pe-altarul Limbii Române. Iubirea Lui să dăinuiască, comoară a noastră sacră. O lacrimă curată a sufletului românesc. Cu numele Lui deschidem toate porţile Lumii! O Limbă strămoșească trăieşte în noi Românii. E veşnicia acestei Ţări. Aud cum ea doineşte eternitatea acestui popor, în umbre de ninsori. Prin ea am zidit o Ţară, prin ea avem urmaşi, prin ea va dăinui credinţa. Din Lumina ei vom înflori în primăvară, în miezul pâinii îl vom așeza mereu pe Dumnezeu. Eminescu e cu noi! Lăuntric, fiecare om poartă în suflet un tei. O biserică a românului! Păsări fugare cu dor de nemurire te învăluie. Un legământ de iubire într-o rugăciune verde. Șoaptele înserării adună iubirea în frunze, odată cu istoria acestui popor, cu Limba lui Română cu tăcerile de dor de lumină. Un Foc viu și sacru respiră peste umanitate, o Stea în universul credinţei. Lumina prinde chip. Luceafărul Sfânt pe bolta fiinţării umblă în tălpile goale pe glia strămoşească: Pace Vouă Românilor! De la fereastra cerului picură lumina îndemnându-ne să-L recitim pe Eminescu. Prin El ne întoarcem mereu la vatra strămoșească, acasă, unde El e frățiorul meu și al tău, al celor care vorbim Limba Română. Mereu măcinat de cugetări să afle încotro mergem… Nici azi nu știm… Demnitatea noastră încă se zbate să răzbească în istoria lumii. Matricea noastră de neam încă își caută locul cuvenit pentru acest popor. Eminescu a scos la lumină energiile creatoare ale cuvântului românesc și le-a arătat lumii. Ne luminează ca un far identitatea. Ne arată veșnicia care există în cuvânt. Să fim întru eternitate Acasă, întru Lumina ce suntem! Pentru Țara asta, cu siguranță, într-o zi de sărbătoare Eminescu va renaște! Dumnezeu iubește România! AURELIA RÎNJEA

joi, 7 ianuarie 2021

Misiunea noastră este să îi facem cunoscuți și fericiți pe autorii noștri și pe cititorii dumnealor

Am iniţiat acest proiect (de librărie), în beneficiul cititorului, care va găsi mult mai uşor revista ,,LUCEAFĂRUL DIN VALE'' cât și cărţile de literatură scrise de poeții și prozatorii noștri contemporani. Proiectul acţionează atăt în beneficiul Redacției revistei cât și a scriitorului care deține cărţile nu numai în beciurile librăriilor şi ale depozitelor de carte, ci şi la vedere, pe Internet, ştiind astfel că acestea se pot oferi publicului său în orice clipă din zi şi din noapte, parcurgând orice distanţă pe glob. Librăria pune la dispoziția clienților atât cărțile tipărite de editura LUCVA&KEN cât și oricare altă carte, la solicitarea de colaborare venită din partea autorului acesteia. Mai multe detalii aici: se pune lincul către pagina de detalii când va fi gata