DRAGOBETE - sărbătoarea iubirii la români
Îndrăgit de oamenii pe care i-a învățat să iubească, Dragobetele este sărbătorit și acum prin multe zone ale României. În magicul care plutește în aer, cu anotimpuri ursitoare, care i-au dăruit Tinerețea fără bătrânețe, cu prospețimea florilor, el cântă la fluier și acum prin poieni, pe plaiuri de țară, iubirea lui albă seducând fetele, cu chip când de om, când „Năvalnic” de floare, în umbra cerbului. Dragobete este și rămâne un leac pentru dragoste, magic vindecător de iubiri, cu chip de legendă. Dragobetele este considerat sărbătoarea dragostei la români, cu rădăcini adânci în tradiţiile dace.
Dragobete, un personaj iubit din mitologia populară românească, fiu al Babei Dochia, ființă cu o parte îngerească, cu una pământească, este văzut drept zeul dragostei și al bunei dispoziții, protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet. O zi plină de veselie, pentru ca Dragobetele să-i facă pe iubiți să fie îndrăgostiți tot anul. Este o figură magică, pozitivă, simbol al primăverii. De ziua lui sărbătorim înnoirea firii și pregătirea acesteia pentru primăvară. O sărbătoare strâns legată de fertilitate, de renașterea și revigorarea naturii, dar și a omului, a vieții în creștere, odată cu trecerea la anotimpul de primăvară, când durata zilei crește față de noapte, zilele fiind mai însorite, care are loc în preajma echinocțiului de primăvară, pe 24 februarie. O nuntă a naturii în acord cu mișcarea astrelor, o retrezire la viață cu bucurie și speranță pentru băieți și fete.
Sărbătoarea se mai numește și „Cap de primăvară”, „Sânt Ion de primăvară” sau „Logodnicul pasărilor”, pentru că el oficiază nuntirea păsărilor în cer.
Tradițional, de Dragobete, în unele zone, fetele și flăcăii, îmbrăcați de sărbătoare, se întâlnesc în fața bisericii, apoi pleacă să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară, pentru a le așeza la icoane sau a le folosi pentru farmece de dragoste.
Expresia „Dragobetele sărută fetele!”, care s-a păstrat până azi, are rezonanțe profunde. Sărutul semnifică logodna celor doi, un legământ de dragoste pentru un an sau chiar pentru mai mult, fiind un prilej pentru a-și afișa sentimentele în fața sătenilor.
Fetele mari încă mai strâng de cu seară ultimele urme de zăpadă, numită zăpada zânelor, care topită e folosită tot anul pentru înfrumusețare și pentru descântece de dragoste. În această zi, bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru a le merge bine în tot anul. E considerată o zi de sărbătoare în care nu se coase, nu se lucrează la câmp, dar se face curățenie generală în casă, oamenii se primenesc în haine curate, pentru a fi curați și a avea spor tot anul.
În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete are simbolistica nopții de Bobotează, când fetele tinere, pun busuioc sfințit sub pernă, curioase să își afle ursitul, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Se crede că în această zi, păsările nemigratoare se adună în stoluri, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Cine sărbătorește această zi, va fi sănătos, va avea spor și va fi iubit tot anul!
24 februarie însemnă în viziune românului, sfârșitul sărbătorilor de iarnă și începutul primăverii și al anului agricol, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își caută cuiburi, participând și el la bucuria naturii.
Cât de frumos este să ne păstrăm tradițiile noastre atât de curate și cu o simbolistică bogată, fără a le întina cu sărbători care nu ne aparțin. Merită să transmitem copiilor noștri aceste comori autentic românești, pentru ca spiritul românului să dăinuiască liber în marea orchestrație culturală a lumii.
AURELIA RÎNJEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu